Skip to content

Caz de troll, instrucţiuni de folosire

emil  05-Iul-08

TrollGeorge zis abc zis Caragiale se dădu de cîteva ori peste cap şi deveni un troll. Povestea lui începu aşa, luă avînt aici şi culmină cu asta.

Repet motivul pentru care, în final, după destulă răbdare şi toleranţă, l-am scos pe tuşă.

“… motivul nu consta in idioteniile pe care le varsa in mod constant. Ceea ce a rupt spatele camilei mele de rabdare a fost altceva. G1 [George] nu isi cunoaste interesul, iar in acest caz e vorba de un interes primar. Anume de a continua sau nu sa isi dea cu parerea in acest spatiu, indiferent de natura parerilor lui. In momentul cind l-am avertizat clar sa nu ma intrerupa si sa se abtina de la interventii pentru un timp, spunindu-i in negru pe alb ca ii blochez accesul daca nu asculta, orice fiinta rationala ar fi cintarit bine situatia. A sau B? L-am lasat sa aleaga. A ales si cu aceasta ocazie afla ca, in viata, unele alegeri sint definitive. Apropo de liberul arbitru.”
Continuare…

Operaţiunea “Check”. Eliberarea lui Ingrid Betancourt

Francesco  04-Iul-08

Ingrid Betancourt, pe vremea cand era un “oaspete” permanent al FARC

Ingrid Betancourt a stat în captivitate 2321 de zile, de la data de 23 februarie 2002 - când a fost răpită de gherilele FARC, în timp ce era candidat la preşedinţie - până pe 2 iulie 2008, zi în care a fost eliberată împreună cu alţi 14 prizonieri de o unitate de elită a armatei columbiene.

Forţele Armate Revoluţionare din Columbia sau FARC (Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia) reprezintă o grupare armată de inspiraţie marxist-leninistă ce a intrat în război contra statului columbian în anul 1964. Având la bază o tactică de gherilă, armata FARC a reuşit să ţină în şah guvernul de la Bogota într-un război lung, ce a avut suişuri şi coborâşuri pentru ambele părţi. Se pare că acum FARC se îndreaptă inexorabil către prăpastie. Nenorocul sau nevolnicia membrilor sau şefilor săi, aşa vor spune fataliştii, poate mersul istoriei, cum spun lucizii, cei care au văzut apusul stelelor roşii.
Continuare…

Unu şi patru iulie

emil  03-Iul-08

Adică ziua Canadei şi ziua Americii. Ţin mult la amîndouă (zile şi ţări) şi să mă scuze Împricinatul de Corn, dar voi reproduce puţin din ce vorbirăm ieri la el în ogradă. E tîrziu, nu prea mai am timp de gînduri proaspete, însă ceea ce am de gînd să împrumut este un comentariu care se leagă binişor de sărbătorile acestui început de iulie. Puţin context, însă. Sebastian a avut o postare despre Africa. Text şi fotografii de urmărit cu încîntare. Către sfîrşitul firului de comentarii a venit vorba despre America şi m-am legat de fir, ducîndu-l în altă direcţie decît subiectul iniţial. Dar ziceam aşa:
Continuare…

Boala scrisului şi tratamentele alternative la editurile de tip clasic: selfpublishing-ul

Francesco  03-Iul-08

“A scrie este o boală: se simte focul înăuntru. Eu aveam scânteia şi nu m-am însănătoşit, dar când am iniţiat cu propriile mâini un proces de autocombustie nu m-am mai putut lăsa.” Aceste cuvinte au fost scrise de Alice Wit, pseudonim ales de o doamnă sau domnişoară ce îşi are o pagină în comunitatea mereu mai extinsă de pe situl ilmiolibro.it.

Selfpublishing-ul este o soluţie a unei nevoi personale care poate deveni o platformă pentru succes, o cale prin care ne putem demonstra noua şi altora că, având ceva de transmis, o poveste-poem-eseu-cronică-roman etc, o putem face fără a mai sta la cozi, fără umilinţă şi fără compromisuri. De exemplu, una este să-i trimiţi unui critic literar un morman de foi cu poezii xeroxate la colţul străzii, alta este să-i pui pe birou un volum cochet, într-un format ales de tine.

Italia este - pe lângă alte multe lucruri de valoare foarte cunoscute românilor - şi un ghid în noua era a posibilităţilor oferite de internet. Astfel, cunoscutul Grup Editorial Espresso a avut iniţiativa, pe la mijlocul lunii mai anul curent, de a pune la dispoziţia celor interesaţi un sit dedicat autopublicarii lucrărilor originale. Este vorba despre ilmiolibro.it, unde totul se face online, de la transmiterea lucrării în format doc, pdf sau ppt, până la alegerea coperţilor, a formatului cărţii (de buzunar, tip roman sau A4), a fonturilor caracterelor grafice etc. Toate acestea într-o modalitate simplă, fără obstacole şi cu un aer de naturaleţe pe care ar fi bine să-l… importam.
Continuare…

Certificate de toleranţă la doamna Laura, ghişeul din fund

emil  02-Iul-08

Românii sînt foarte intoleranţi. Scrie la gazetă. Parafrazînd zicala dacă furi azi un ou mîine furi un bou, doamna Laura Cernahoschi zice Azi amprente, mâine lagăre pentru romi. Voi ofensa sensibilitatea doamnei Laura şi chiar cu riscul de a pupa goodbye la certificatul de toleranţă din partea dînsei, voi folosi terminologia tradiţională, de ţigan. Însă, desigur, românii trebuie să fi făcut ceva tare urît ţiganilor de au indignat-o pe doamna Laura în asemenea hal.

Românii iau amprente ţiganilor. Urît, fără îndoială. Dar nu, de fapt italienii au decis să ia amprentele ţiganilor. Românii au anunţat că vor construi lagăre pentru romi. Nu, de fapt italienii… ba nu, chestia cu lagărele e de efect. Doamna Laura e plătită la normă şi se descurcă cum poate din ce-i lasă colegii în lada de cuvinte din redacţie. Fascism, Berlusconi, romi, steaua lui David, evrei, Holocaust. A ieşit o treabă bună.

Guvernul fascist al lui Berlusconi, un Il Duce în devenire, a decis să ia amprente tuturor ţiganilor români din Italia. Ţiganii au fost exterminaţi în masă de Germania nazistă, dar sînt în continuare discriminaţi, spre deosebire de evrei, care şi-au cîştigat dreptul la egalitate cu celelalte etnii. Pînă şi copiii ţigani vor fi supuşi măsurii de luare a amprentelor.

Rezumatul meu e mult inferior originalului, dar cîteva nelămuriri tot îmi dau tîrcoale. Ce au făcut ţiganii în Italia de s-a ajuns la decizia de a le lua amprentele? Doamna Laura nu spune; probabil şi-a epuizat norma de cuvinte înainte să ajungă la acest detaliu. Dar din ce spune, nu pot decît să trag concluzia că e vorba de un spasm fascist al italienilor, un fel de tic nervos care le trădează natura. Cîţi ţigani se află în Italia? De cît timp? Cum au ajuns acolo? Se pare că acestea sînt într-adevăr detalii lipsite de importanţă, altfel desigur că doamna Laura nu şi-ar fi lăsat cititorii să orbecăie în căutarea unei logici.
Continuare…

Linşaj la Marsilia. Românofobia noii Franţe

Francesco  29-Iun-08

Două evenimente reprobabile s-au produs în Franţa pe data de 21 iunie 2008, unul la Paris iar celălalt la Marsilia, victimele şi motivaţiile fiind cu totul diferite, dar atacatorii au ceva în comun, religia. Aceea incorect denumită ca fiind a păcii.

În acea zi, preşedintele Nicolas Sarkozy se afla în vizită în Israel, iar la Paris a avut loc unul din destul de frecventele atacuri ale beurs (cetăţeni de origine magrebiană) asupra unui tânăr evreu francez. Victima acestui acţiuni ne-întâmplătoare, să-l numim Henry X., a ajuns în comă la spital dar a avut noroc şi a fost salvat. Cei cinci agresori sunt cunoscuţi organelor de poliţie care au început o investigaţie, pe care o conduc totuşi fără prea mare tragere de inimă. Nimeni nu doreşte o reizbucnire a violenţelor în suburbiile turbulente din Paris, iar poliţia se află sub tirul media de stânga pentru o presupusă înclinaţie către o atitudine dură faţă de minoritatea musulmană. Pentru a se crea confuzie, s-au lansat zvonuri cu privire la pretinse reglări de conturi între bande. În România un ziar de inspiraţie fascistă - mă refer la Gardianul - a subliniat ştirea cu privire la vizita “evreului Sarko” în statul Israel, ca fiind o noua demonstraţie în sprijinul ideii existenţei unei conspiraţii sioniste la nivel mondial. Televiziunile arabe au repetat până la intoxicare “amanuntul” (de importanţă capitală pentru unii) cu privire la descendenţa parţial iudaică a lui Sarkozy. De aici, precum şi în logica istorică a aversiunii minorităţii musulmane faţă de preşedintele care a avut neobrăzarea să-i caracterizeze ca “racaille” pe turbulentii anului 2005, se poate trage concluzia că agresiunea contra tânărului evreu parizian a fost o urmare a sprijinului pe care Franţa îl acordă Israelului.
Continuare…

Adevărul istoric despre crimele lui Che Guevara

Francesco  28-Iun-08

Marele Ernesto “Che” Guevara: un asasin

Am văzut efigia lui Che Guevara şi pe bara din spate a unor maşini de lux. Mi s-a arătat în vitrine, pe brichete, pe brelocuri, pe steaguri şi în fotografii. Obsedantul Che şi obsesia revoluţiei continuie. Dar cine a fost de fapt Ernesto Che Guevara, cine a fost acest comunist care a luptat pentru distrugerea capitalismului dar care a ajuns să fie o “marca ce este însăşi chintesenţa capitalismului”, după cum s-a exprimat Alvaro Vargas Llosa?

Cartea scrisă de Alvaro Vargas Llosa, “Mitul Che Guevara şi Viitorul Libertăţii”, apărută în 2005, conţine mai multe informaţii decât cele din articolul ce a prefigurat-o, articol din care vă prezentăm partea direct referitoare la acţiunile criminale ale lui Che Guevara.

În ianuarie 1957, aşa cum este indicat în jurnalul din Sierra Maestra, Guevara l-a împuşcat pe Eutimio Guerra, suspectat de a fi transmis informaţii: ”Am rezolvat problema cu un calibru 32 în partea stângă a creierului… Ceea ce îi aparţinea lui acum era al meu.” Mai târziu a tras asupra lui Aristidio, un ţăran care îşi exprimase dorinţa de a se retrage de îndată ce rebelii se vor fi deplasat. Şi în timp ce se întreba dacă victima ”fusese vinovată ca să primească moartea”, nu a ezitat să ordone uciderea lui Echevarria, fratele unui tovarăş de-al său, vinovat de crime neprecizate: ”trebuia să platească”. În alte ocazii simula execuţiile fără să le ducă la îndeplinire, ca o formă de tortură psihologica. Luis Guardia şi Pedro Corzo, doi cercetători ce lucrează (în 2005, n.t) la un documentar asupra lui Guevara, au obţinut mărturia lui Jaime Costa Vazquez, un fost comandant al armatei revoluţionare, alias “Catalanul”, după care multe din execuţiile atribuite lui Ramiro Valdés, cel ce va deveni mai târziu ministru de interne în Cuba, sunt în schimb imputabile lui Guevara, deoarece Valdés îi executa ordinele în munţi. “Daca aveţi dubii, ucideţi” era directiva lui Che.
Continuare…

Vinerea, parlamentarul european începe lucrul la 6:45 trecute fix

emil  27-Iun-08

Anotimpul muncii. Excelent! Parlamentul Europei construieşte fabrici şi uzine.… şi pînă la 7 rezolvă toate problemele dificile din agenda încărcată a zilei. La şapte şi un minut priveşte răsăritul soarelui bruxelez. Cu satisfacţia datoriei împlinite, strigă ura! şi la gară. Începe weekendul.

Un moment. E vineri. Parlamentarul european şi-a făcut datoria pe ziua de azi! Dis-de-dimineaţă a semnat condica de prezenţă. Acum, e rîndul dumneavoastră să vă faceţi datoria de buni cetăţeni şi sa-i plătiţi salariul.
Europeni, munciţi cu spor!!



Exemplul danez

costin  26-Iun-08

Acest discurs a fost tradus iniţial din daneză în engleză pentru Gates of Vienna şi nu întîmplător. Gates of Vienna este blogul a doi americani care scriu sub pseudonim: Baron Bodissey şi Dymphna. De-a lungul anilor şi-au format o reţea de sute de colaboratori în toată Europa (în special din nordul Europei). Cu ajutorul lor, dacă un eveniment important apare oriunde în Europa cu privire la imigraţie, emigraţie, cenzura libertăţii de exprimare şi alte evenimente politice în general legate de stînga progresistă europeană, în citeva ore, Baronul şi Dymphna primesc traduceri din ziarele locale, comentarii sau eseuri lămuritoare. Aproape o treime din vizitatorii blogului sînt din Danemarca, un lucru deosebit pentru o ţară de patru milioane de oameni.

Discursul mi se pare foarte important din mai multe motive: Danemarca este singura ţară din Uniunea Europeană (şi din lume) în care toate partidele majore, de la socialişti la fortele de dreapta, în momentul în care unul dintre caricaturiştii implicaţi în scandalul din 2005 a primit ameninţări cu moartea, s-au mobilizat împreună cu marea majoritate a presei şi caricaturile lui Mohamed au fost retipărite în 17 ziare majore în semn de protest.

Spre comparaţie, în Olanda, rebelii care ies puternic din discursul corect politic sînt arestaţi, iar mass media şi marea majoritate a partidelor politice, de la stînga eşichierului politic la dreapta lui, susţin cenzura şi suflă în goarnă islamiştilor, socialiştilor şi comuniştilor. La fel şi în restul statelor din Europa care se confruntă cu această problemă.

Holger DanskeHolger Danske stă cu un ochi deschis, este la pînda. În curînd va intra în alertă!

Continuare…

Primul an patruped

emil  24-Iun-08

Happy Birthdayemil
Pe 25 iunie 2007 nu îmi imaginam că acest blog va supravieţui mai mult de şase luni. M-am gîndit că în cel mai bun caz va fi un ungher liniştit şi obscur unde voi putea lăsa notiţe pentru mine, la fel cum mai toţi obişnuim să facem însemnări pe un colţ de hîrtie, cu avantajul că notiţele de blog nu se rătăcesc la fel de uşor ca cele din buzunar sau sertar. Însă la un moment dat, şi e un lucru normal, se petrece un mic paradox: scrii pentru tine, dar în loc să protejezi intimitatea gîndurilor tale, începi să îţi doresti exact opusul, adica să fie citite de cît mai mulţi. Pe nebănuite intri pe alt teritoriu. Nu te mai afli singur în faţa hîrtiei sau ecranului alb, te urci pe o scenă şi începi să joci un rol într-o piesă pe care o scrii din mers.

Un scriitor nu îşi publică gîndurile în stare brută. Le şlefuieste atent în muncă solitară pînă cînd prind un contur final şi abia atunci le împărtăşeşte cititorului. E un defazaj aici. Două solitudini se întîlnesc într-o carte. Autorul crează în solitudine şi cititorul absoarbe ulterior tot în solitudine, iar cartea este singura punte dintre cei doi. Etapele temporale sînt clar delimitate. Însă bloggerul nu are privilegiul unei etape îndelungi de gestaţie şi intimitate cu gîndurile sale. Bloggerul scrie de asemenea pentru un public nevăzut, dar mai ales nerăbdător să asculte replica următoare şi să intervină direct, cu propriile replici spontane. În această aşteptare şi participare a publicului, ca un suflu în ceafa bloggerului, se dezvăluie natura adevărată a oricărui blog.
Continuare…